Replica procurorului Vasili Levițki la acuzațiile deputatului Litvinenco: Declarații false și calomnioase

sergiu litvinencopas scaled 1920x1020 c default POLITIC

Procuror-șef interimar al Procuraturii Anticorupție, Vasili Levițki:

În legătură cu declarațiile calomnioase și false ale deputatului Sergiu Litvinenco, lansate în cadrul unei emisiuni televizate de la postul TV8, prin care mi-au fost atribuite fapte pe care nu le-am făcut, mi-au fost pus etichete de natură a mă defăima ca persoană și ca procuror, intervin cu următorul drept la replică:

Nu am fost și nu sunt în nicio relație cu cetățeanul Veaceslav Platon. În cariera mea de peste 20 de ani în cadrul organelor Procuraturii nu am avut în procedură și nu am instrumentat cauze penale împotriva cetățeanului Platon și dezavuez afirmațiile și insinuările potrivit cărora ar fi existat vreo cauză în care l-aș fi absolvit de răspundere sau i-aș fi asigurat ”culoarul verde pentru a pleca din țară”.

În calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Sergiu Litvinenco trebuie să-și asume responsabilitatea nu doar pentru faptele și deciziile pe care le ia, ci inclusiv, pentru acuzațiile ofensatoare și nefondate pe care și le permite la adresa cuiva.

Prin urmare, având în vedere lucrurile neadevărate, de natură să aducă grave atingeri reputației mele profesionale, dreptului meu la imagine, dar și imaginii sistemului Procuraturii în ansamblul său, îmi rezerv dreptul de a utiliza toate mijloacele legale în vederea reparării prejudiciului cauzat prin retorica deputatului Litvinenco.

sinteza.org

Lasă un răspuns