Site icon sinteza.org

Dumitru Diacov: Nu cred că am greșit când l-am ales pe Filip președintele partidului

723 diacov 1920x1020 c default

Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, spune că după rezultatul obținut de formațiune la alegerile parlamentare anticipate, liderul PDM, Pavel Filip, s-a gândit să-și dea demisia. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Întrebat dacă i-a trecut prin cap lui Pavel Filip să-și dea demisia după rezultatele obținute de PDM la alegerile parlamentare anticipate, Dumitru Diacov a declarat că: „El a spus ceva de genul acesta, că s-a gândit inclusiv și la această chestiune”.

Președintele de onoare al PDM a zis că formațiunea spera la un rezultat mai bun în cadrul scrutinului, dar s-a ales cu cel mai prost scor pe care l-a obținut în cadrul unor alegeri, de vină, potrivit lui, fiind conjunctura în care s-au desfășurat parlamentarele anticipate.

Eu am ambiția și doresc încă o dată să readucem PDM pe scena politică activă. Eu nu cred că am greșit când l-am făcut pe Pavel Filip lider. El a fost prim-ministru al R. Moldova. După plecarea lui Vlad Plahotniuc, privirile s-au îndreptat spre o persoană vizibilă. Nu cred că și pe domnul Filip îl interesează să lupte cu înverșunare pentru a păstra funcția”, a spus Dumitru Diacov.

Amintim că în urma scrutinului din 11 iulie, PDM a obținut doar 1.8% din voturi, lucru care nu i-a permis să acceadă în noul Legislativ.

Exit mobile version