Site icon sinteza.org

Reguli noi la intrarea în Republica Moldova, în contextul pandemiei de coronavirus

frontiera covid 1920x1020 c default

În contextul riscului sporit de import al noilor variante ale virusului SARS-CoV-2, precum și de răspândire ale acestora pe teritoriul țării, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a aprobat noi măsuri privind controlul și combaterea infecției COVID–19. Măsurile vizează, în special, traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. Prevederile vor intra în vigoare începând cu data de 19 iulie 2021, scrie newsmaker.md.

Astfel, Ministerul Sănătăţii, Muncii si Protecției Sociale (MSMPS) va stabili lista ţărilor cu risc epidemiologie ridicat sau scăzut de transmitere a COVID-19, clasificate în zona roșie şi zona verde. Lista va fi publicată pe paginile web oficiale ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Agenției Naţionale pentru Sănătate Publică. Lista ţărilor, încadrate în zona roșie și zona verde, va fi actualizată o dată la 7 zile, în ziua de vineri, şi va intra în vigoare în ziua de luni a săptămânii următoare.

Zona verde va cuprinde țările/regiunile unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19 din ultimele 14 zile raportată la 100 000 locuitori este mai mică sau egală cu 100.

Zona roșie va cuprinde țările/regiunile unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19 din ultimele 14 zile raportată la 100 000 locuitori este mai mare decât 100.

Condiții de traversare pentru cei care se întorc din zona VERDE

Pentru persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe ţări clasificate ca zonă verde (inclusiv cele care au tranzitat țări clasificate ca zonă roșie în termen ce nu depășește 24 ore) se instituie obligativitatea prezentării rezultatului negativ al testului PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau cu cel mult 72 ore înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă.

Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi vin din ţările clasificate ca zonă verde şi nu dețin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19, vor respecta regimul de autoizolare cu o durată de 14 zile. Persoanele respective vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică, precum şi vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locurile declarate. În cazul minorilor până la 14 ani, fișa epidemiologică şi declarația pe propria răspundere vor fi completate şi semnate de reprezentantul legal sau de însoțitor.

Excepții de la autoizolare pentru persoanele fără rezultate negative la COVID-19, care se întorc dintr-o zonă VERDE

Se stabilesc excepții pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă:

Condiții de intrare în țară pentru cei care vin dintr-o zonă ROȘIE

Pentru persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi vin din ţările clasificate ca zonă roșie (inclusiv persoanele care au tranzitat țări clasificate ca zonă verde) vor respecta regimul de autoizolare cu o durată de 14 zile. Persoanele respective vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locurile declarate. În cazul minorilor până la 14 ani, fișa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere vor fi completate şi semnate de reprezentantul legal sau de însoțitor.

Excepții de la autoizolare pentru cei care s-au întors dintr-o zonă ROȘIE

Se stabilesc excepţii pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă:

AICI găsiți Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din data de 17 iulie 2021

Pentru ultimele 14 zile, incidența COVID-19 a constituit 26 de cazuri la 100.000 persoane. De asemenea, în ultima perioadă, rata fatalității a crescut de la 2 la 3,13 decese din 100 cazuri de îmbolnăviri, iar rata de contagiozitate s-a majorat de la 0,75 în săptămâna a 21-a din anul curent la 1,05 în săptămâna a 27-a.

În Republica Moldova, campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început la data de 2 martie 2021. Până astăzi, au fost administrate 861.995 doze de vaccin. Astfel, acoperirea vaccinală constituie 14,5% cu prima doză și 9,8 % cu ambele doze.

Exit mobile version