Octavian Țîcu, președintele Partidului Unității Naționale (PUN), afirmă că partidul său ar fi trebuit să obțină la aceste parlamentare 60-70 mii de voturi, dar a obținut nici 7 mii. Astfel, el se întreabă: „Cine ne-a furat voturile?”, informează TRIBUNA.
Politicianul a spus că, la moment, are două întrebări, dar vor fi şi altele.
„Prima întrebare. În toamnă la prezidențiale am luat vreo 27 mii de voturi. Singur. De atunci am câştigat trei sesizări cruciale la CC, inclusiv dizolvarea parlamentului, iar împreună cu dnul Reniță şi platforma unionistă PUN am fost peste tot vizibili. Pe baricadele parlamentare, în teritoriu, prin sate şi oraşe, unde oamenii ne-au întâlnit spectaculos, cum n-au întâlnit nicio altă formațiune politică. Ca în final să luăm aproape 7 mii de voturi. Unde s-au pierdut 20 de mii de voturi vă întreb pe voi şi pe tovarăşii galben-roşii?”, a întrebat el.
Ce ține de a doua întrebare, Țîcu a spus: „Înțeleg că regiunea transnistreană este mai unionistă ca R. Moldova şi Diaspora. Pe toată republica PUN a obținut 0,45%, iar în Transnistria PUN a obținut 1.08%. Un rezultat de două ori și ceva mai mare în zona transnistreană, decât în restul republicii. Fantastic. Avem mai mulți unioniști în Transnistria decât în restul țării?! Dar cel mai mare paradox. În toamnă în Transnistria am luat – atenţie – 127 voturi. Adică de două ori şi jumătate mai puțin decât la parlamentare. Ciudat, nu? În RM în jos de trei ori, iar în Transnistria de trei ori în sus”.
Dacă luăm ca reper secțiile de votare din stânga Nistrului, liderul partidului a adăugat: „Unde nu s-a putut fura, atunci comparativ cu alegerile prezidențiale şi cu aritmetica deductivă, PUN ar fi trebuit să aibă la aceste alegeri parlamentare vreo 60-70 mii voturi, adică de aproape de trei ori mai mult ca la prezidențiale. Unde-s voturile noastre tovarăşi roş-gălbui?”.
Precizăm că, PUN, în cadrul alegerilor din 11 iulie, a obținut 0,45% sau 6646 de voturi.

