Află care este ingredientul pus de gopodinele din Moldova în sarmale ca să iasă nu dor delicioase, ci și pufoase.
Când spunem masă de sărbătoare, ne gândim, inevitabil, și la sarmale. Sunt nelipsite de Crăciun, la nunți, la botezuri, în multe familii se pregătesc chiar și de Paște și ori de câte ori gospodinele decid că este momentul să își răsfețe familia cu unul dintre felurile de mâncare preferate ale românilor.
Fiecare zonă a țării are rețeta și modul specific de preparare. Sarmalele moldovenești sunt mai mici decât cele din Ardeal și Banat, se prepară dintr-un amestec de carne de porc și de vită, au mărar, pătrunjel și chiar și pastă de roșii în compoziție. O altă diferență este aceea că orezul și ceapa se pun crude, fără să fie călite înainte și se modelează în celebrele forme cilindrice și foarte mici.
Cu o jumătate de kilogram de carne și 50 de grame de orez veți obține în jur de 80 de sarmale, de patru centimetri lungime și mai puțin de doi centimetri în diametru. Unele rețete recomandă adăugarea ouălor crude în carne sau a afumăturii. Și dacă tot vorbim despre sfaturi și trucuri, avem unul de care se vor bucura toate gospodinele care își vor face curaj să încerce să pregătească o oală pentru toată familia: puneți în compoziție și o lingură de mălai, vor ieși nu doar delicioase, ci și pufoase.
Ingrediente
Sarmalele moldovenești nu se fac rapid. Veți avea nevoie de două ore doar pentru pregătirea compoziției și înfășurarea lor în varză și aproape cinci ore de gătire. Pentru opt-zece porții, veți avea nevoie de:
- 500 grame carne tocată amestec porc-vită: 50% – 50%
- o ceapă medie tocată fin
- 50 grame orez crud
- 200 grame roșii în conservă (sau în bulion), zdrobite cu furculiță o mână bună de mărar și pătrunjel verde (tocate fin)
- o linguriță rasă de sare
- o jumătate de linguriță de piper negru proaspăt măcinat
- un kilogram și jumătate de varză murată (cu foi fine, subțiri)
- două linguri bune de untură pentru uns forma (sau trei linguri de ulei)
- 200 grame roșii în conservă (sau în bulion)
- o cutie mică de pastă concentrată de roșii
- ramurele de cimbru uscat
- 200 grame afumatură (kaiser, costiță, bacon) – opțional
- o cană de borș pentru acrit suplimentar – opțional
Oala cu sarmalele frumos aranjate se pune în cuptorul preîncălzit la 170 de grade, cu capacul pus. Se lasă la gătit timp de cinci ore, reducând focul la 150 de grade, după o oră. Din oră în oră, se verifică nivelul de lichid din vas și se completează, la nevoie.

