Site icon sinteza.org

VIDEO// Liderul PDCM, Ion Chicu și-a exercitat dreptul la vot: „Am votat pentru țara noastră”

Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, și-a exercitat dreptul la vot. Fostul Premier a precizat că își dorește o țară care va oferi un viitor mai bun oamenilor care muncesc atât acasă cât și peste hotare.

„Am votat pentru țara noastră, pentru oamenii care muncesc aici din zi până în noapte, am votat pentru oamenii plecați, care stau cu inima frântă că lucrează acolo pentru alții. Ca ei să se întoarcă acasă așa cum am revenit eu acum 3 ani. Am toată convingerea că se poate, că putem face să fie totul bine. Am votat ca după 11 iulie oamenii care muncesc în țară să poată primi salarii și pensii”, a declarat Chicu pentru presă.

Amintim că, astăzi, 11 iulie 2021, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate. Cetățenii urmează să aleagă cei 101 de deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Pentru organizarea scrutinului din acest an au fost deschise 2150 secții de votare: 2000 pe teritoriul țării, incluzând 41 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului și 150 în afara Republicii Moldova.

Exit mobile version