Site icon sinteza.org

VIDEO// Alegeri Parlamentare 2021: Însoțit de familie, Andrei Năstase și-a exercitat dreptul la vot

presedintele pppda andrei nastase si a exercitat dreptul la vot

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr (PPPDA), Andrei Năstase, și-a exercitat dreptul la vot cu doar câteva clipe în urmă. Aceasta spune că a votat alături de membrii familiei, pentru o Moldovă de mâine, unde se trăiește bine.

„Le mulțumesc colegilor că sunt alături de mine. Unii din ei sunt în zona de securitate, unde au existat de fiecare dată tentative de fraudare a votului. Am votat pentru o Moldovă rațională, educată, sănătoasă. O moldovă în care nu se mai fură alegerile. Am venit și am votat cu familia mea pentru o Moldovă de mâine, unde se trăiește bine, cu frații și surorile acasă. Am votat pentru cea mai frumoasă echipă pe care a avut-o vreodată Republica Moldova, oameni care au renunțat la sine pentru țară. Îndemn oamenii să meargă la biserică să aprindă o lumânare pentru această țară, iar apoi să meagă la vot”, a menționat Năstase.

Totodată, Năstase declară că în Republica Moldova se poate trăi bine dacă cetățenii vor fi în continuare uniți și solidari.

„Îndemn la unitate, vă îndemn să facem astăzi exercițiul suprem, votul. Mergi la biserică și rugați-vă pentru Republica Moldova, țara noastră pe care o iubim, acasă și în diaspora.

Îi salut pe moldovenii din diaspora care ne-au trimis de dimineață poze că votează. Votați exact cum vă dictează conștiința”, a mai declarat liderul PPPDA.

Astăzi, 11 iulie 2021, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate. Cetățenii urmează să aleagă cei 101 de deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Pentru organizarea scrutinului din acest an au fost deschise 2150 secții de votare: 2000 pe teritoriul țării, incluzând 41 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului și 150 în afara Republicii Moldova.

La ora 07:00 și-au început activitatea toate secțiile de votare din țară. Alegătorii sunt așteptați la urne până la ora 21.00.

Exit mobile version