Liderul PSRM și copreședintele Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) se arată deranjat de faptul că creșterea bruscă a prețurilor în Republica Moldova, îi lasă indiferenți pe cei de la conducere, inclusiv pe actualul Președinte, Maia Sandu.
La fel, acesta declară că cetățenii sunt disperați de asemenea majorări și nu se simt protejați de stat.
„Oamenii recunosc că în acest an, trăiesc mai rău ca anul trecut. Oamenii sunt disperați. Au crescut prețurile. Prețurile au crescut la tot, nu doar la combustibil: produsele alimentare, medicamente, materiale de construcție. Nimeni nu se ocupă de aceasta. Oamenii se simt lăsați în voia sorții și nu se simt protejați”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă.
Sinteza.ORG amintește că, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a venit recent cu propunerea ca prețurile să fie controlate de către instituțiile statului. Asta după ce în Republica Moldova a avut loc un lanț de scumpiri la mai multe produse, inclusiv alimentare. Deputatul PSRM, președintele Comisiei economie, buget și finanțe Petru Burduja, candidat la funcția de deputat pe lista Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a menționa în trecut că de rând cu pandemia și seceta din anul trecut, explozia prețurilor din acest an este o lovitură foarte dureroasă pentru moldoveni.
Deputatul a mai declarat că modul în care se formează prețurile trebuie supravegheat foarte strict de stat, pentru a evita ca cineva să se îmbogățească și mai mult din contul sărăcirii majorității populației.








