Mesajul Președintelui PSRM, Igor Dodon de Ziua comemorării lui Ștefan cel Mare și Sfânt

igor dodon 920x613 1 POLITIC

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon a venit cu un mesaj în canalul său de Telegram, adresat cetățenilor, cu prilejul Zilei comemorării lui Ștefan cel Mare și Sfânt, marelui conducător, legendar Domnitor al Țării Moldovei.

„Anume acestei personalități și faptelor sale mărețe este consacrată prima parte a filmului „Istoria Moldovei”, care a fost realizat în anul 2018, la inițiativa mea și sub patronajul meu, în calitate de președinte al Republicii Moldova.

Noi am onorat și vom onora memoria marilor noștri strămoși, dintre care un loc de frunte îl ocupă, pe bună dreptate, Ștefan cel Mare. Moldova și poporul moldovenesc are o istorie măreață, glorioasă și eroică.

Copiii noștri trebuie să studieze în școli anume această istorie și nu una străină”, a menționat Igor Dodon.

De precizat că la data de 2 iulie s-au împlinit 517 ani de la trecerea în neființă a Marelui Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt ( 1457-1504) .

Ştefan cel Mare a murit în data de 2 iulie 1504, după ce s-a aflat pe tronul Moldovei timp de 47 de ani. Domnitorul a obţinut 44 de victorii în cele 48 de războaie, pe care le-a purtat, în mare parte, cu Imperiul Otoman. A fost un diplomat și conducător militar de excepție, și-a iubit țara și a luptat aprig pentru statalitatea ei. De asemenea, a fost un mare apărător și promotor al culturii și religiei creștin-ortodoxe. Ştefan cel Mare a ctitorit 44 de biserici, care fac parte astăzi din patrimoniul cultural mondial.

sinteza.org

Lasă un răspuns