Expert: Se pregătește o fraudă electorală din partea celor care iubesc să încalce legea

OPINII

Impresia mea e că se pregătește o super mega fraudă electorală. Sub supravegherea veghetoare a celor care mint de dragul adevărului, care corup, pentru a învinge corupția, care încalcă legea, de dragul statului de drept. Așadar este absolut firesc și să fraudeze masiv, de dragul libertății și democrației, nu-i așa?

Frați și surori din diaspora, țineți-vă bine, voi nici nu vă puteți imagina cât puteți vota! Dar și acasă se poate de sucit și răsucit, că membrii CEC sunt și ei oameni și… alegători. Și au și ei limitele lor… Mai ales că se bucură susținere în emisfera de vest, cum ar spune inventatorii de vorbe de la palatul prezidențial, dacă ținem cont de întâlnirea familială pe care au avut-o cu solul imperiului de peste ocean. De fapt, de ce ne mirăm? Madamme Clotilde a câștigat Primăria sectorului 1 București, chiar dacă a pierdut? A câștigat. Trump a pierdut prezidențialele în SUA, chiar dacă a câștigat? A pierdut. Atunci de ce ar trebui să ne mirăm?

Mai nou, paradoxurile în numele progresului fără frontiere sunt chiar binevenite, salutate și susținute logistic și informațional. Chiar nu merităm și noi, micul poporaș de pe Bâc, un mic paradox, să fim și noi în rând cu lumea bună?! Merităm, desigur, mai ales că, mai nou, avem cu ce și cu… cine.

Nu contează cum se votează, contează să învingem corupția, valorile perimate, bigotismul, pandemia și încălzirea globală!

sinteza.org

Lasă un răspuns