Site icon sinteza.org

Igor Dodon a felicitat funcționarii publici cu prilejul zilei profesionale

photo 2021 06 23 14 13 07

Igor Dodon a venit cu un mesaj de felicitare pentru toți funcționarii publici cu ocazia Zilei profesionale și le-a dorit urări de sănătate, realizări și multă putere de muncă. Mesajul a fost postat pe pagina de Telegram a fostului șef de stat.

Stimați funcționari publici,

Am onoarea și deosebita plăcere de a Vă adresa cele mai sincere felicitări cu prilejul zilei Dumneavoastră profesionale însoțite de alese urări de sănătate, realizări și multă putere de muncă întru îndeplinirea cu succes a sarcinilor de serviciu.

Sărbatoarea de astăzi vine să sublinieze rolul important şi responsabil pe care îl au funcţionarii publici în dezvoltarea societaţii în care trăim. Serviciile publice au o influenţă decisivă asupra calităţii vieţii cetățenilor, iar devotamentul, atitudinea responsabilă și sprijinul Dumneavoastră ca cetățenii să beneficieze de suportul unui sistem bine coordonat, sunt esenţiale.

Nu sunt de acord cu cei care afirmă că toți funcționarii publici trebuie eliberați din funcție și de înlocuit cu oameni noi, fie și neprofesioniști. Dumneavoastră v-ați dedicat viața slujirii interesului public și a statului, ați studiat și v-ați perfecționat continuu, v-ați îndeplinit atribuțiile cu devotament și responsabilitate.

Cu certitudine, există probleme în domeniu și noi le cunoaștem. Dar, vă asigur că echipa de profesioniști din care fac parte va depune toate eforturile pentru a contribui la îmbunătățirea condițiilor de muncă în care activați, la remunerarea decentă și la oferirea oportunităților de perfecționare continuă.

Stimați funcționari publici,

Vă mulțumesc pentru contribuția esențială la asigurarea unei administrații publice eficiente. Să aveţi multă perseverenţă, răbdare şi determinare în misiunea grea, dar atât de importantă pe care o îndepliniţi în interesul cetățenilor și al statului.

Exit mobile version