Redacția Sinteza l-a contactat pe Vasile Costiuc, președintele Partidului Democrația Acasă pentru a veni cu o reacție după declarațiile și postarea domnului Ion Dron după ce a fost exclus de pe listele candidaților la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Astfel, Vasile Costiuc ne-a comunicat că partidul i-a solicitat o reacție domnului Ion Dron și cel mai probabil, postarea a venit în urma unei lipse de comunicare. Totodată, președintele Partidului ne-a declarat că regretă despre faptul că a fost exclus din listă, dar și că vor lupta în continuare și vor găsi o soluție pentru această situație.
”Este un om extraordinar. Noi i-am solicitat o reacție, dar a fost o lipsă de comunicare. M-au invitat reprezentanții CEC și mi-au zis clar că statutul nostru la articolul 117 prevede expres că nu pot candida la funcția de deputat decât membrii de partid și i-am transmis confirmarea domnului Dron. El urma să meargă la Agenția Servicii Publice să-și suspende calitatea de președinte a unui partid și să scrie o cerere de adeziune la Democrația Acasă pentru a putea candida. Eu regret. Noi foarte mult am vrut să-l avem alături, este un om extraordinar. Căutăm soluții și s-ar putea să găsim”, ne-a declarat Vasile Costiuc.
Întrebat despre declarația domnului Ion Dron că urmează să scoată anumite dedesubturi din interiorul partidului, președintele PDA susține că ei nu ascund nimic și nu consideră că acest lucru ar veni ca o răzbunare sau o supărare din partea candidatului exclus.








