Octavian Țîcu își asumă meritul pentru dizolvarea Parlamentului: Iată că un deputat poate face mare brânză

POLITIC

Liderul PUN, Octavian Țîcu, își asumă meritul pentru dizolvarea Parlamentului, declarând că dacă dânsul nu era deputat, atunci deputații și astăzi adoptau legi în Legislativ. Țîcu a mai adăugat că și Maiei Sandu îi era convenabilă componența fostului for legislativ suprem. 

„Dacă nu era PUN-ul și dacă nu era sesizarea mea la Curtea Constituțională, noi eram cu un Parlament așa cum a fost până acum. Iar acest Parlament ar fi adoptat proiecte de legi antinaționale.”, a declarat Țîcu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV. 

Octavian Țîcu a spus că cei din PAS și-au dat seama apoi de avantajul ce-l reprezintă sesizarea mea și au dublat, s-au dus și ei ca musca la arat. 

„Maia Sandu și PAS erau derutați și nu știau ce vor face. Unicul deputat care am umblat și i-am întrebat ce faceți, voi nu vedeți că este o chestiune anticonstituțională? Ce au așteptat o săptămână? Este o minciună ce au explicat ei ulterior, pentru că nu știau ce vor face. Unicii care am demonstrat coerență este PUN, care a depus sesizarea la Curtea Constituțională și am dizolvat un Parlament corupt. Unii zic că un deputat nu face mare brânză, iată am făcut mare brânză.”, a punctat politicianul.

sinteza.org

Lasă un răspuns