Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță lansarea integrală a etapei a III de imunizare. Anunțul a fost făcut de către responsabilii din cadrul ministerului.
„Anunțăm lansarea integrală a etapei a III de vaccinare împotriva COVID-19. Fiecare persoană eligibilă pentru vaccinare are posibilitatea de a beneficia cât mai rapid și urgent de vaccin”, a declarat secretarul de stat, Denis Cernelea.
La moment, continuă prima, a doua și gradual a treia etapă de vaccinare, care presupune imunizarea cadrelor medicale, persoanelor de 60 de ani care suferă de comorbidități, persoanele care muncesc în unitățile de producție, transport, lucrătorii din hoteluri și restaurante, cei din sistemul financiar, reprezentanții cultelor religioase și alții.
Potrivit Ministerului Sănătății, pentru implementarea cu succes a campaniei de vaccinare a populației, vor fi deschise mai multe Centre de vaccinare la nivel național. Totodată cetățenii se pot programa online la vaccinare împotriva COVID-19, accesând platforma națională vaccinare.gov.md. Astfel, cei care sunt eligibili pentru vaccinare la această etapă vor introduce datele la secțiune programare.
Campania de vaccinare în Republica Moldova a început la 2 martie, după ce Republica Moldova a recepționat o donație de peste 21 000 de doze de AstraZeneca din partea Guvernului României. Ulterior, prin intermediul COVAX, țara noastră a mai primit alte peste 14 mii de doze de vaccin Pfizer.
Potrivit ultimelor date ale MSMPS, 253 310 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19, dintre care, 219 004 persoane au primit prima doză, iar 34 306 au primit rapelul.

