Site icon sinteza.org

Sfatul unui fost șef de stat pentru Maia Sandu: „Taci din gură și fă ceva pentru țară. Ai jurat pe Constituție”

Pe timpul lui Voronin se trăia mai bine decât pe timpul Maiei Sandu. Studiu sociologic

Copreședintele Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin, i-a transmis un mesaj Președintelui Maia Sandu. Fostul șef al statului a îndemnat actualul Președinte să facă ceva pentru țară, dar nu să ceară deja stat prezidențial.

„Vedeți că doamna încă nu a reușit să încălzească fotoliul de președinte și ea deja cere republică prezidențială. Tu fă ceva în condițiile astea, în care ai jurat pe Constituție, în care scrie republică parlamentară… Apoi fă, fă lucrează așa un mandat întreg de 4 ani, ai face ceva pentru oameni, apoi ai ieși cu așa inițiative, că vrei republică prezidențială.”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la Moldova1.

Fostul șef al statului a îndemnat-o pe Maia Sandu să se apuce de lucru, pentru că în viziunea acestuia, lidera informală a PAS stă doar în birou.

„Taci din gură și apucă-te de lucru, dar nu sta toată ziua în birou și faci nu știu ce.”, a punctat Voronin.

Sinteza.ORG amintește că în conformitate cu Legea Supremă din stat, Republica Moldova este o republică parlamentară. Însă, după ce Maia Sandu a ajuns în fotoliul de președinte, tot mai multe voci din PAS susțin că ar trebui de schimbat forma de guvernământ. Chiar dacă în trecut, aceeași oameni îl criticau pe Igor Dodon când acesta explica de ce Moldova ar trebui să fie un stat prezidențial.

Exit mobile version