Cea mai mare susținere pentru integrarea europeană a Republicii Moldova a fost, conform sondajelor de opinie publică, în perioada în care PCRM era la guvernare, iar Vladimir Voronin era Președinte al țării. A fost o perioadă în care pentru integrarea europeană optau peste 70 la sută din cetățeni. Acum vă pare acest lucru paradoxal?
Știți din în ultimii 15 ani integrarea europeană a fost la cel mai jos nivel de susținere din partea cetățenilor? În perioada guvernărilor Alianței pentru Integrare Europeană, când țara trecea dintr-un scandal imens, în altul, iar ca urmare a fost furat un miliard de dolari, a fost concesionat aeroportul și s-au produs multe lucruri straniu, sub umbrela albastră cu 12 stele aurii.
Maia Sandu, PAS și toți diplomații străini, care au investit în „Al vostru Vlad Filat” și acum calcă pe aceeași greblă acoperind abuzurile și fărădelegile unel clice politice la Chișinău, doar pentru că sunt „fii de сățea, dar ai lor”, aceștia în scurt timp vor compromite din nou integrarea europeană. Garantat!
Haideți să vedem o situație similară, cu abordări diametral opuse.
Iunie 2019. Curtea Constituțională constată existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, după expirarea a 90 de zile de la alegeri și nu s-a format o majoritate parlamentară, capabilă să numească un guvern.
Ambasadorul UE, care se crede „polojeneț” pe Moldova, cu alți ambasadori străini, au spus: nu recunoaștem hotărârea CC. Parlamentul trebuie să încerce să facă o majoritate guvernamentală. Zis și făcut, după ce CC a spus că Parlamentul poate fi dizolvat, l-a înlăturat din funcție „pe 5 minute” pe Igor Dodon, iar Pavel Filip (acum ține discursuri ALTFEL) a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului și a stabilit data alegerilor parlamentare anticipate pentru luna septembrie 2019. Comunitatea internațională nu a recunoscut aceste decizii.
La sediile instituțiilor de stat, inclusiv la Curtea Constituțională, „cetățenii cu inițiativă”, inclusiv deputatul PDM, Constantin Țuțu, au instalat corturi și au declarat că nu vor permite nimănui să intre în aceste sedii. Le apărau, au spus ei.
În scurt timp, în Parlament, la umbra ambasadorilor străini, a fost formată majoritatea PSRM-ACUM (DA-PAS). Comisia de la Veneția a zis că Parlamentul nu poate fi dizolvat dacă există șansele să fie formată o majoritate formalizată, care să instituie un guvern. Diplomații străini au garantat că așa va fi și am avut un Guvern Maia Sandu, votat cu mâinile ridicate ale socialiștilor.
Acum în Parlament avem o majoritate formalizată, care are propunere pentru funcția de prim-ministru. Curtea Constituțională a uitat propria hotărâre de acum câteva săptămâni, prin care obliga șeful statului să identifice soluții, a uitat de avizul Comisiei de la Veneția, care spunea că Parlamentul nu poate fi dizolvat dacă există o majoritate formalizată. Au uitat și diplomații străini, exact cei care în 2019 acuzau Curtea Constituțională de abuz și uzurpare a puterii în stat. Acum diplomații occidentali au sărit în apărarea deciziilor Curții Constituționale, luate în interesul lor și cu implicarea lor directă.
Iar PAS-ivii, în frunte cu Igor Grosu (care e atât de arogant că nu mai răspunde nici la apelurile telefonice ale prietenilor, celor care l-au ajutat de multe ori în viață), au ieșit „să apere Curtea Constituțională și să nu permită accesul în interior”.
Maia Sandu, la fel ca și Vlad Plahotniuc în 2019, umblă prin unitățile militare și îi îndeamnă pe aceștea „să i se supună”. Iar cei pe post de „polojeneț” (spuneți-i cum doriți – ambasador, guvernator, împuternicit de încălecat, șef real etc.) iau apărarea pionului lor, pre nume Maia Sandu. Și să se încalce aici Constituția și de 100 de ori, legea o face cel care are în spate sacul de bani mai mare și armata mai numeroasă. Iar moldovenii…iar moldovenii sunt prostiți, la fel cum au fost mereu prostiți. Oamenii văd, mulți înțeleg. Și nu place deloc. Veți culege, ceea ce semănați!
Sursa: Telegram/Bazar Politic








