Maia Sandu a organizat un briefing de presă în care și-a exprimat opinia referitor la decizia Curții Constituționale, care a fost pronunțată astăzi, 15 aprilie 2021. Aceasta susține că starea de urgență nu este un scut pentru alegerile parlamentare anticipate și își va îndeplini promisiunea pe care a făcut-o cetățenilor.
„Decizia de azi a Curții Constituționale este una firească de constatare a întrunirii circumstanțelor de dizolvare a parlamentului. Au fost întrunite ambele condiții. Parlamentul nu a votat un Guvern timp de trei luni, iar cele doua tentative de învestire a unui Guvern au eșuat. Astăzi am făcut un pas important pentru a da moldovenilor ocazia să-și aleagă un Parlament care să-i reprezinte cu adevărat și un Guvern care să lucreze eficient pentru sănătatea și bunăstarea cetățenilor. Decizia Curții Constituționale a deschis calea către alegerile parlamentare anticipate. Alegerile anticipate sunt iminente, nu mai pot fi evitate.
A venit momentul să punem capăt unuia dintre cele mai corupte Parlamente din istoria Republicii Moldova. Așa cum am promis cetățenilor, vom merge în alegeri anticipate și vom oferi o șansă oamenilor să-și aleagă un nou Parlament. Un nou Parlament nu înseamnă doar oprirea hoției și asigurarea unei guvernări responsabile, un nou Parlament înseamnă o resetare, a instituțiilor statului, un nou Parlament înseamnă reforma justiției, înseamnă dezvoltarea stabilă a țării. Starea de urgență nu poate fi folosită ca scut pentru coaliția PSRM-ȘOR ca să amâne întâlnirea cu oamenii la vot. Voi semna curând decretul pentru dizolvarea parlamentului și stabilirea date pentru alegerile parlamentare anticipate”, a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Alegerile anticipate sunt iminente, nu mai pot fi evitate. Este timpul să lăsăm în urmă acest episod trist, așa cum am promis cetățenilor, vom merge în alegeri anticipate.
Vom semna curând decretul privind data alegerilor anticipate.









Rezonabil. Propaganda și agitația PRO și Contra CUIVA ar trebui făcută de la DISTANȚĂ. Adică, prin – presa scrisă. Doar scrisă. De exlux ,razborcile,, ideologice și de clan la RV si TV. Scriți proclamații, ziare . Atat. În rest, poporul le va citi și medita