Site icon sinteza.org

Percheziții la sediul unui ziar studențesc și urmăriri penale împotriva unor tineri jurnaliști

Percheziții la sediul unui ziar studențesc și urmăriri penale împotriva unor tineri jurnaliști

Poliția rusă a percheziționat miercuri redacția ziarului studențesc DOXA și domiciliile a patru din redactorii săi care realizaseră o înregistrare video despre represiunea împotriva susținătorilor opozantului aflat în închisoare, Aleksei Navalnîi, transmite AFP.

Într-un comunicat, DOXA a anunțat că perchezițiile au avut loc la ora 6 dimineața la redacție și în apartamentele a patru tineri jurnaliști: Natașa Tișkevici, Vladimir Metelkin, Armen Aramian și Alla Gutnikova.

Cei patru sunt urmăriți penal pentru „incitarea minorilor la participarea la acțiuni ilegale periculoase” și riscă o pedeapsă de trei ani de închisoare, a declarat instanța districtului Basmannîi din Moscova.

Miercuri seara, această instanță le-a interzis să utilizeze internetul timp de două luni, ca parte a restricțiilor preventive din timpul anchetei, a spus DOXA.

În tot acest timp, cei patru jurnaliști au, de asemenea, obligația să rămână acasă de la miezul nopții până la 23.59.

„De facto, este arest la domiciliu”, a declarat pentru AFP avocatul Allei Gutnikova, Dmitri Zahvatov, care a denunțat „o decizie politică”.

Aproape o sută de manifestanți, în special tineri, s-au adunat miercuri seara în fața instanței pentru a protesta, formând un lanț uman.

Potrivit DOXA, urmărirea penală a jurnaliștilor are legătură cu un videoclip care explică „de ce sunt ilegale expulzările studenților pentru participarea la acțiuni în sprijinul lui Aleksei Navalnîi”.

Redacția DOXA a afirmat că a șters deja înregistrarea video în cauză după o cerere din partea „jandarmului” rus al telecomunicațiilor Roskomnadzor.

„Nu există apeluri la protest în videoclipul nostru, spuneam doar că tinerii nu trebuie să se teamă să își exprime opinia”, a susținut ziarul.

Fondat în 2016 de studenți ai Școlii de Înalte Studii Economice din Moscova, cunoscută a fi aproape de cercurile liberale, DOXA se prezintă ca un ziar independent care le permite studenților și profesorilor universitari să se exprime.

Într-un comunicat, ONG-ul Amnesty International a declarat miercuri că perchezițiile ce vizează DOXA demonstrează că libertatea presei este în prezent „la cel mai scăzut” nivel în Rusia. 

Exit mobile version