Site icon sinteza.org

FOTO// Primăria anunță despre începerea lucrărilor de betonare a albiei râului Bâc

bac

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban a anunțat printr-o postare pe Facebook despre începerea lucrărilor de betonare a albiei râului Bâc, în preajma podului din strada Petru Rareș.

„În acest an urmează ca malurile și albia râului, porțiunea dintre străzile P. Rareș și M. Viteazul, să fie betonate. Măsurile sunt luate pentru ca râul să fie îngrijit și curățat și să nu mai ajungă în halul în care era până anul trecut. Lucrările sunt efectuate conform proiectului de curățare a albiei râului Bâc”, a menționat Ion Ceban.

În context, edilul a ținut să menționeze că mijloacele financiare pentru realizarea proiectului au fost prevăzute atât din bugetul municipal cât și de la Fondul Ecologic Național, iar toate lucrările inițiate anul trecut pe râul Bâc, au ca scop eliminarea riscului de inundații a străzii Albișoara, dar și evitarea acumulării nămolului pe albia râului.

Totodată, Ceban a subliniat că anul trecut au fost efectuate lucrări de curățare integrală a râului pe porțiunea M. Viteazul – Feredeului, de unde au fost extrase peste 6000 de tone de nămol, dintre care 4000 de tone au fost evacuate de pe porțiunea unde nu au fost betonate malurile.

„În total au fost curățați peste 2 km de râu din circa 18 km care se află pe teritoriul municipiului. În prezent Primăria Chișinău lucrează asupra unui concept de revitalizare integrală a râului Bâc”, a conchis Ion Ceban.

Exit mobile version