Serviciul de securitate și Serviciul de grăniceri din Ucraina au refuzat să comenteze informațiile despre răpirea în R.Moldova a fostului judecător ucrainean Nicolai Ceaus. Potrivit INFOTAG cu referire la mass-media ucraineană, secretarul de presă al Serviciului de Securitate Ucrainean, Artem Dehtearenko, a argumentat că departamentul „nu comentează evenimentele care au avut loc pe teritoriul altor state”.
Serviciul de frontieră nu a comentat informațiile despre posibila trecere a frontierei de către Ceaus cu pretextul ” de a proteja datele cu caracter personal”.
După cum a comunicat deja INFOTAG, organele de aplicare a legii și serviciile speciale din Moldova investighează circumstanțele răpirii lui Ceaus pe 3 aprilie în Chișinău, de către persoane necunoscute. Din 2017, Ceaus se ascunde în Moldova de sistemul judiciar ucrainean, sperând să obțină cetățenia. La rândul său, Ucraina a cerut extrădarea acestuia, el fiind acuzat de corupție.








