Dacă aveți poftă de ceva deosebit atunci vă îndemnăm să încercați acest chec savuros cu lime. Veți descoperi o combinație reușită de arome și gusturi.
Ingrediente
Pentru blat
- 250 g făină
- 150 g zahăr
- 250 g unt
- 5 ouă
- 2 lime
- 1 plic praf de copt
- 50 g fulgi nucă de cocos
Pentru glazură
- 150 g zahăr pudră
- 100 g cremă de brânză
- 50 ml zeamă de lămâie
- 50 g nucă de cocos rasă
- bucăţi de nucă de cocos, opţional
- 1 lime, opţional
Preparare
Razi cele 2 lime, apoi le storci. Pentru blat, mixezi untul moale cu zahărul până când capătă o consistenţă cremoasă. Adaugi ouăle, unul câte unul, apoi făina cernută şi amestecată cu praful de copt, zeama de la cele 2 lime şi fulgii de nucă de cocos.Pui compoziţia într-o tavă de chec tapetată şi o ţii la cuptor până când se rumeneşte prăjitura. O laşi la răcorit.Între timp, mixezi crema de brânză cu zahărul, apoi adaugi zeama de lămâie. Torni glazura peste chec, presari nuca de cocos rasă, coaja rămasă de la cele 2 lime şi decorezi, dacă vrei, cu bucăţi de nucă de cocos şi felii de lime.








