Site icon sinteza.org

FOTO// Complex multifuncțional în locul Hotelului Național. Cum vor arăta viitoarele clădiri

Pretura sectorului Centru anunță că în conformitate cu dispoziția Viceprimarului Victor Chironda nr. 104-d din 16.03.2021 „Cu privire la organizarea consultărilor publice la concepția  „Complexul multifuncțional din bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 2 și 4, din contul demolării imobilelor (Hotelul „Național”)”, la data de 17 aprilie 2021, ora 12.00 – 14.00, în incinta Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, nr.  43, sala de ședințe, se vor desfășura consultări publice asupra proiectului sus menționat.

Astfel, Hotelul Național va fi demolat, iar în locul acestuia o să apară un Complex multifuncțional.

Totodată, Pretura sectorului Centru anunță:

Scopul proiectul – corelarea dezvoltării zonei desemnate din teritoriul localității cu programul de dezvoltare a municipiului și planul urbanistic general.

Necesitatea – soluționarea problemelor specifice zonei analizate.

Prevederile de bază ale proiectului sunt:

Beneficiarul proiectului Compania Moldova – Tur.

Rezultatele scontate – armonizarea corelării dezvoltării zonei desemnate din teritoriul localității cu programul de dezvoltare a municipiului și planul urbanistic general.

Impactul estimat – rezolvarea problemelor specifice zonei conform soluțiilor propuse pe categoriile prevederilor de bază.

Sursa: chisinaucentru.md

Exit mobile version