Fracțiunile parlamentare ale Partidului Socialiștilor și Partidului ȘOR i-au cerut președintei Maiei Sandu să amâne consultările programate pentru astăzi, în condițiile în care se desfășoară și ședința Parlamentului.
Primul a făcut un anunț în acest sens liderul fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, care i-a transmis Maiei Sandu că „lucrările Parlamentului se vor prelungi” până dupăa ora 15:30, când socialiștii sunt așteptați la Președinție. În context, Furculiță i-a transmis Maiei Sandu să amâne consultările.
Imediat cu o solicitare în acest sens a venit și Marina Tauber, deputata Partidului ȘOR. Mai mult, ea i-a cerut Maiei Sandu să vină la Parlament pentru consultări, „dacă crede că acestea nu pot fi amânate”
Ambii reprezentanți ai fracțiunilor au reiterat că există o majoritate parlamentară care are un candidat la funcția de premier.
Maia Sandu a anunțat pentru vineri consultări la Președinție cu toate fracțiunile parlamentare, cu începere de la ora 13:00, în temeiul articolului 85 (1) al Constituției, care prevede dizolvarea Parlamentului dacă în decurs de 3 luni de la demisia Guvernului nu este votat un nou Executiv.








