Liderul socialiștilor, Igor Dodon, susține că joi, 25 martie, în Parlamentul va fi reconfirmată existența unei majorități parlamentare pentru susținerea candidatului desemnat de PSRM la funcția de prim-ministru.
În context, Dodon spune că, până acum, niciunul dintre cei 53 nu și-a retras semnătura pe care și-a pus-o pentru susținerea candidaturii lui Vladimir Golovatiuc la funcția de premier. Declarațiile au fost făcute de către Igor Dodon miercuri, 24 martie, în cadrul unei emisiuni de la postul NTV Moldova.
„Semnăturile care au fost puse pe 18 martie, cei 53 de deputați care și-au pus semnătura pentru susținerea candidaturii lui Golovatiuc la funcția de premier, nimeni dintre ei nu și-a retras semnătura. Aceste semnături sunt valabile. Eu cred că, în Parlament, vom reconfirma existența unei majorități parlamentare pentru susținerea unui candidat la funcția de premier”, a declarat Dodon.
Astfel, Dodon spune că socialiștii „vor lupta pentru ca Vladimir Golovatiuc, candidatul înaintat de PSRM la funcția de premier, să fie desemnat”.
„Noi vom lupta pentru ca Vladimir Golovatiuc, candidatul nostru, să fie desemnat. Vom lupta împotriva Maiei Sandu până la capăt, nu vom perge peste cadavre pentru a organiza alegeri parlamentare anticipate. Noi ne dorim anticipate, însă nu ne dorim acest lucru în condițiile actuale, când zeci de oameni mor din cauza virusului”, a mai spus Dodon.








