Președinta Maia Sandu a comentat decizia Curții Constituționale prin care a fost declarat constituțional decretul privind desemnarea candidaturii lui Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru, menționând că „dacă Guvernul va fi votat, va putea să cureţe o parte din instituţiile statului de elemente corupte”.
„Această decizie a Curţii Constituţionale spune că decretul pe care l-am semnat eu este constituţional. Acum, Parlamentul urmează să decidă. Sau susţine echipa pe care o va prezenta domnul Igor Grosu în următoarele zile, probabil, și programul acestei echipe sau, iar dacă nu susţine, mergem mai departe la Curtea Constituţională să discutăm despre anticipate”, a declarat Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Șefa statului a adăugat că decizia este în Legislativ: „Eu mi-am îndeplinit partea mea de responsabilitate. Mai departe lucrurile se întâmplă în Parlament”.
În cadrul emisiuni de la TV8, a președinta a mai spus că „în următoarele zile, probabil o să vedem și mesajul lui Igor Grosu, dar și echipa”.
„În momentul în care Guvernul va fi votat, îşi va asuma responsabilitatea şi va începe să corecteze lucrurile care pot fi soluţionate fără sprijin parlamentar. Cu siguranţă, acest Guvern va putea să cureţe o parte din instituţiile statului de elemente corupte”, a conchis președinta Maia Sandu.

