Site icon sinteza.org

Tânăr din România, mort la mai puțin de 48 de ore după vaccinare

Tânăr din România, mort la mai puțin de 48 de ore după vaccinare

Un tânăr de 35 de ani, din municipiul Vaslui, a decedat la aproximativ 48 de ore după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19.

El suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă, iar potrivit declaraţiei membrilor familiei, vineri, a fost prezent la o şedinţă de dializă, după care a făcut rapelul, iar în cursul serii s-a simţit rău, starea sa degradându-se ulterior, transmite realitatea.net.

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, familia a sunat la 112 şi a anunţat că acesta este în stare de inconştienţă.

“Un echipaj medical a fost solicitat la domiciliul pacientului. A fost resuscitat la faţa locului şi adus în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, ulterior fiind declarat decesul”, au declarat, marţi, pentru agerpres.ro, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Tânărul decedat fusese infectat cu SARS-CoV-2 şi declarat vindecat. 

Exit mobile version