Site icon sinteza.org

FOTO// O Tesla pe pilot automat a intrat într-un echipaj de poliţie. Care sunt daunele

inca un accident rutier provocat de o masina tesla aflata pe pilot atomat 2

Încă o mașină Tesla lăsată pe pilot automat a provocat un accident rutier, în Statele Unite ale Americii! Din fericire, nu au fost înregistrate victime omenești, însă un echipaj de poliție a tras o sperietură serioasă!

Totul a avut loc în statul american Michigan, unde o patrulă de poliție a fost chemată la un accident rutier. Un șofer a lovit un cerb și a chemat autoritățile să constate accidentul destul de neobișnuit. În timp ce cercetau cum a avut loc accidentul, ofițerii de poliție au auzit o bubuitură puternică.

Nu mică le-a fost mirarea când au văzut că autospeciala lor a fost acroșată de o mașină Tesla. Șoferul a coborât imediat și le-a spus oamenilor legii că mașina era lăsată pe pilot automat și nu știe exact ce s-a întâmplat. Mașina era o Tesla model Y.

Poliția locală a raportat că nu au existat victime. Mașina de poliție ar fi fost parcată pe prima bandă a unei autostrăzi, cu luminile de avarie pornite. Oamenii legii au constatat că șoferul avea permisul suspendat, așa că i-au emis o citație. Oficialii companiei Tesla nu au comentat încă incidentul.

Accidentele auto în care sunt implicate mașini Tesla lăsate pe pilot automat se înmulțesc. Unul a devenit viral, după ce o astfel de mașină a intrat în plin într-un camion răsturnat pe șosea. Camerele cu care merg mașinile Tesla pe pilot automat pur și simplu nu au identificat forma pătrată a mașinii de mare tonaj răsturnată pe șosea.

Un alt accident s-a petrecut tot în SUA, însă de data aceasta șoferul care și-a lăsat mașina pe pilot automat a decedat. Nici atunci mașina nu a frânat atunci când un camion a făcut o întoarcere periculoasă, fără a se asigura. Elon Musk a făcut precizări atunci.

Elon Musk, CEO-ul Tesla, a scris pe Twitter că radarul maşinii n-a fost de ajutor în acest caz, deoarece este construit să elimine obiectele care seamănă cu panouri  de circulaţie suspendate,  pentru a nu acţiona frânele fără motiv.

Din cauza înălţimii remorcii şi a poziţionării perpendiculare, nici maşina, nici pasagerul n-au frânat, iar impactul a fost la nivelul parbrizului. Potrivit Tesla, dacă ar fi lovit spatele remorcii, chiar şi la viteză mare, sistemele de siguranţă ale modelului Tesla S ar fi prevenit producerea unor răni grave în cazul ocupanţilor.

Exit mobile version