Consumatorii care locuiesc pe strada Mircești, 46-60 și Șoseaua Balcani, 7 din capitală, vor rămâne marți, 16 martie, fără apă la robinet. De asemenea, apa va fi sistată pe strada I. Vieru, 12-14 și bulevardul Mircea cel Bătrân, 26-28.
Potrivit SA „Apă-Canal Chișinău”, furnizarea apei va fi întreruptă între orele 09.00 și 21.00. În această perioadă, furnizorul va efectua lucrări de reabilitare a rețelelor de apeduct, finanțate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.

