Site icon sinteza.org

Amenzi „fără număr” împărțite de polițiștii români la o petrecere ilegală cu participarea manelistului Adi Minune

Polițiștii din București au întrerupt, în noaptea de 18-19 februarie, o petrecere cu mai multe persoane, printre care și interpretul Adrian Minune, care participau la un eveniment privat, cu încălcarea prevederilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

„În noaptea de 18/19 februarie 2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 Poliție, în urma unui apel 112 privind tulburarea liniștii publice, au identificat mai multe persoane care participau la un eveniment privat. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 58.000 lei pentru încălcări ale prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, informează un comunicat al DGPMB transmis, sâmbătă, Agerpres.

De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice, conform prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.

Exit mobile version