Site icon sinteza.org

Aureliu Ciocoi: Guvernul ar putea propune Parlamentului declanșarea unui lockdown în toată țara

unnamed

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, spune că Republica Moldova este în pragul declanșării unui lockdown. Numărul mare de infectări cu virsului SARS-COV-2 determină autăritățile să examineze scenariul institurii repetate a stării de urgență pe tot teritoriul Republicii Moldova. Potrivit oficialului, datele preliminare transmise din laboratoarele germane arată că în Republica Moldova ar fi ajuns deja noua tulpină britanică de COVID-19, mult mai agresivă și mai contagioasă decât tuplina simplă, notează IPN.

Potrivit premierului interimar, Aureliu Ciocoi, numărul extrem de mare de persoane diagnosticate zilnic cu infecția COVID-19, pune pe jar autoritățile, iar Guvernul ar putea propune Parlamentului institurea stării de urgență.

Șeful interimar al Executivului spune că instituirea unei noi stări de urgență, similară celei din martie anul trecut, ar pune la grea încercare economia Republicii Moldova și capacitatea bugetului de stat de a face față cheltuielilor.

„Din punct de vedere economic, un lockdown pentru Republica Moldova este extrem de riscant. O paralizie de câteva luni a economiei naționale, nicidecum nu aduce venituri la buget, deși surprinzător pentru mine, în primele două luni, veniturile la bugetul de stat au fost mai mari decât m-am așteptat ” a declarat premierul interimar, Aureliu Ciocoi.

Ieri în Republica Moldova alte 1550 de persoane au fost diagnosticate cu infecția COVID-19, iar 24 de persoane și-au pierdut viața din cauza virusului.

Exit mobile version