Site icon sinteza.org

Plahotniuc nu va mai contesta în instanță retragerea distincției „Ordinul Republicii”. Cum își justifică decizia

5724961 2

Fostul lider al Partidului Democrat (PDM), Vlad Plahotniuc, s-a răzgândit și nu va mai ataca în instanță decretul emis de președint Maia Sandu prin care i-a fost retras „Ordinul Republicii”. Informația a fost oferită de Lucian Rogac, avocatul ex-președintelui democraților.

După discuțiile purtate cu clientul meu privind decretul emis de președinta Maia Sandu, dumnealui mi-a comunicat că nu dorește să conteste decretul dat”, a declarat Lucian Rogac.

Vlad Plahotniuc susține că „nu este interesat de jocurile politice”.

Or, domnul Vlad Plahotniuc nu a ținut niciodată la „Ordinul Republicii” pe care l-a primit, considerând că există probleme mult mai grave acum în Republica Moldova care necesită a fi rezolvate, decât primirea sau retrăgea unei distincții”, a conchis avocatul lui Plahotniuc.

Președinta Maia Sandu i-a retras fostului lider democrat Vlad Plahotniuc distincția „Ordinul Republicii”. Anunțul a fost făcut joi, 18 februarie.

„O persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat. Această distincție a fost acordată cu încălcarea procedurii și a normelor legale, și anume a Regulamentului despre modul de propunere pentru decorarea cu distincţii de stat ale Republicii Moldova şi de înmânare a lor. Propunerea pentru decorarea lui Vlad Plahotniuc a venit din partea Organizației municipale a Partidului Democrat, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor legale, întrucât legea nu prevede partidele politice printre subiecții care pot face propuneri cu privire la decorarea cu distincții de stat”, a comentat Maia Sandu.

Lucian Rogac – avocatul lui Vlad Plahotniuc a declarat că retragerea distincției este „un joc tardiv și infantil”.

„Decretul președintei Maia Sandu privind retragerea distincției „Ordinul Republicii” care i-a fost acordată lui Vlad Plahotniuc nu reprezintă altceva decât un joc politic tardiv și infantil, or, Republica Moldova se confruntă acum cu probleme destul de grave care necesită atenție și reacție promptă”, a comentat Lucian Rogac – avocatul lui Vlad Plahotniuc.

Apărarea lui Plahotniuc susține că calificativele Maiei Sandu despre Vlad Plahotniuc, precum că e „o persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat”, sunt „niște declarații politice care au scopul denigrării clientului meu”.

Exit mobile version