Diploma de master a consilierei prezidențiale, Ala Nemerenco, nu întrunește cerințele impuse de lege. Declarația a fost făcută de ministra Educației, Lilia Pogolșa, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Pogolșa precizează că pentru a deține o diplomă de master, candidații trebuie să treacă printr-o serie de proceduri, care în cazul Alei Nemerenco ar fi inexistente, transmite Agora.md.
„Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a examinat documentul prezentat, conform Legii Învățământului și a Regulamentului de organizare a studiilor de masterat.
Această diplomă nu întrunește cerințele. Pentru a avea o diplomă de master trebuie să realizezi studii, să susții examene și să susții teza de master. Lucrurile acestea nu s-au întâmplat”, a declarat șefa de la Educație.
Amintim că la 8 februarie deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco a sesizat Agenția Națională de Integritate și Procuratura Generală.
Socialistul vrea ca instituțiile să verifice declarațiile de avere ale ex-ministrei Sănătății Ala Nemerenco.
Se întâmplă la scurt timp după ce Nemerenco a anunțat că intenționează să acționeze în judecată trei deputați socialiști, printre care și pe Odnostalco pentru „atac concertat”.

