Echipa Sinteza.org a realizat ieri o știre în care a fost menționat faptul că domnul Daniel Racoviță, membru al Partidului PACE a fost numit printr-un decret semnat de către Președintele Maia Sandu la data de 2 februarie, în Comisia Națională de Heraldică.
După mai multe căutări pe site-ul partidului, numele acestuia nu se regăsea în echipă și am decis să-l contactăm pentru a afla dacă face parte din partidul condus de Gheorghe Cavcaliuc sau nu.
Contactat prin rețeaua de mesagerie Messenger, domnul Daniel Racoviță a negat vehement că face parte din Partidul Pace solicitând să ștergem știrea pentru că ar fi o dezinformare. După alte căutări pe pagina de Facebook a Partidului, am descoperit că domnul Racoviță a fost implicat în mai multe activități ale Partidului.
La data de 10 februarie 2020, echipa Sinteza a contactat direct Serviciul de Presă al acestui Partid, iar ulterior ei au venit cu o reacție.
Șefa Departamentului Mass-Media ne-a confirmat faptul că Daniel Racoviță face parte din Partidul PACE, ba mai mult, deține și funcția de vice-președinte în domeniul culturii.
Ulterior, am primit un răspuns în scris de la Departamentul sus menționat referitor la situația creată:
”Noi ne bucurăm pentru Daniel Racovizza și reiterăm că avem profesioniști în toate domeniile. Colegul nostru Igor Ianac a fost desemnat din partea instanței de judecată ca membru CEC pentru alegerile din Adunarea Populară a Găgăuziei și suntem gata să punem umărul necondiționat pentru a scoate țara din impas, așa cum Președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc a expus într-un demers către Maia Sandu”, se arată în mesajul transmis de Departamentul Mass-Media.
Echipa Sinteza.org condamnă astfel de abordare din partea domnului Daniel Racoviță, deoarece ne-a acuzat de dezinformare, solicitând să ștergem știrea în care este vizat, cu toate că i-am oferit dreptul la replică, iar replica a fost postată în știrea anterioară.
VEZI ȘI: Maia Sandu a numit în Comisia Națională de Heraldică un designer vestimentar din partidul PACE

