Prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, susține că în 2018 a fost rechemat din funcția de Ambasador al Republicii Moldova în SUA la solicitarea lui Vladimir Plahotniuc. Mai mult, acesta ar fi fost impus să scrie cerere de demisie de bună voi, iar după ce a revenit acasă, i s-a spus să nu iasă din casă, să nu vorbească cu nimeni, să nu aibă nicio întrevedere.
„A fost un moft de-al fostului șef al Partidului Democrat, care la un moment dat a considerat prin interpuși, nu a catadicsit să pună mâna pe telefon să mă sune personal, să mă întrebe ce s-a se întâmplă și i s-a adus la cunoștință informație falsă, eronată, rău intenționate că eu aș face jocul împotriva lui. Am stat din august până în noiembrie, când am fost chemat de urgență. Mi se rupea mâinile la spate ca să depun cerere pe motiv de sănătate ca să aibă dovadă în fața Washingtonului că vezi Doamne, Ciocoi este bolnav și a decis singur că revine în acasă. Am zis nu. Din motive de sănătate nu scriu cererea cu mâna mea. Singurul lucru pe care l-am acceptat a fost o cerere de concediere din motive personale”, a declarat premierul interimar Aureliu Ciocoi în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.
În urma rechemării, diplomatul Aureliu Ciocoi a fost impus să stea închis în casă. Acesta susține că neoficial, în luna decembrie a fost în arest la domiciliu.
„Revenit de la Washington, am fost forțat să stau închisă în apartament până pe 28 decembrie. Mi s-a spus foarte clar: nu ieși, nu vorbești cu nimeni, nu te întâlnești cu nimeni. S-au temut ca să nu fie scurgere de informații și să încerc să vorbesc. Am fost practic în arest la domiciliu, obligat să stau închisă în patru pereți”, a adăugat Aureliu Ciocoi.
În încheiere, șeful cabinetului de miniștri afirmă că nu a fost niciodată membru de partid și a stat departe de mișcările politice. „Toată viața mea, cariera diplomatică, mi-am servit țară, nu partide, nu grupuri de interese și mai ales nu persoane”.

