Site icon sinteza.org

Igor Grosu își dorește ca unioniști să meargă separat de PAS în alegerile parlamentare anticipate

Igor Grosu își dorește ca unioniști să meargă separat de PAS în alegerile parlamentare anticipate

Președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate(PAS), Igor Grosu a declarat că formațiunea nu va merge într-un bloc la alegerile parlamentare anticipate.

„Noi am discutat lucrul acesta cu partenerii din Parlament și cu cei din opoziția extraparlamentară și le-am spus foarte bine: spre exemplu, pentru unioniști – ar fi bine ca unioniștii să se grupeze într-un pol. PAS, cel mai probabil, în opinia mea, va merge singur la aceste alegeri anticipate”, a declarat Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”, de la TV8.

Totodată, el a menționat că PAS va merge cu mesajul pro-european. „Noi am avut experiența a două blocuri și, din prisma acestor experiențe și a ultimelor alegeri, consider că e bine să ne concentrăm eforturile în două părți: pe de o parte – cei care pledează mai activ, mai pronunțat pentru apropierea cu România, vorbesc de unioniști – e bine să se regrupeze. Pe de altă parte – noi vom merge cu mesajul nostru pro-european. Nu avem divergențe cu unioniștii, dar din punct de vedere al campaniei electorale, eu cred că mai bine ar fi așa, să ne ajutăm reciproc în cadrul campaniei”, a precizat Grosu, pentru sursa citată.

Exit mobile version