1527 – Petru Rareș a fost ales domn al Moldovei, la doar câteva zile după moartea în condiții misterioase a predecesorului său, Ștefăniță Vodă.
Petru Rareș a fost ales domn al Moldovei în ianuarie 1527, la doar câteva zile după moartea predecesorului său, Ștefăniță Vodă, nepotul lui Ștefan cel Mare; Ştefăniţă murise în condiţii misterioase, după o expediție în Țara Românească. Dispariţia prematură a lui Ștefăniță Vodă (despre care a circulat zvonul că ar fi fost otrăvit de soția sa, doamna Stana), la numai 21 de ani, a lăsat Moldova într-o situație dificilă. Otomanii au ocupat Belgradul (1521), au încheiat un armistițiu cu Polonia (1525) și au zdrobit Ungaria, la Mohacs (1526). Această conjunctură externă anunța vremuri tulburi pentru Moldova, lucru care a contribuit probabil la desemnarea rapidă a unui succesor la tronul vacant al țării, în persoana lui Petru Rareș, un fiu nelegitim al lui Ștefan cel Mare.
Nu se cunosc prea multe amănunte despre viața lui Petru Rareș de dinaintea ascensiunii în scaunul domnesc. Conform tradiției populare, el ar fi făcut avere din negustoria cu pește, lucru menționat de Ioan Neculce în O samă de cuvinte. Se știe mai precis că avea în jur de 40 de ani și avea deja un băiat, Bogdan, și trei fiice, din două căsătorii anterioare. Ținând cont de împrejurările delicate care i-au favorizat urcarea pe tron, Petru a adoptat o atitudine prudentă, răsplătindu-i pe marii boieri care l-au ales domn prin confirmarea în proprietăți și menținerea în dregătorii. Mai mult, noul domn i-a iertat pe boierii care îl trădaseră pe predecesorul său și le-a permis să se întoarcă din pribegie.
Cu toate că situația externă a Moldovei era destul de dificilă, Petru Rareș a dus o politică ambițioasă, deși destul de ezitantă, căutând să extindă influența și teritoriul țării sale, dovedindu-se în acest fel un adevărat precursor al lui Mihai Viteazul. Profitând de conflictul dintre otomani și habsburgi, după înfrângerea Ungariei de la Mohacs, voievodul moldovean a organizat două expediții în Ardeal, în anul 1529, „în sprijinul” lui Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, care avea să fie numit de otomani rege al Ungariei, în defavoarea lui Ferdinand de Habsburg. În fapt, Petru a consolidat influența Moldovei în Transilvania.
Nu numai că a obținut de la Zapolya recunoașterea vechilor posesiuni, Ciceul și Cetatea de Baltă, ci și dreptul de stăpânire asupra unora noi: Ungurașul, cu 34 de sate, Valea Rodnei, cu 23 de sate, și Bistrița, cu peste 50 de sate. Chiar dacă Petru invoca autoritatea regelui Ungariei, după înfrângerea de la Feldioara, împotriva trupelor transilvane fidele lui Ferdinand, și supunerea secuilor, voievodul moldovean a exercitat un protectorat efectiv asupra Țării Bârsei și a orașelor Brașov, Mediaș și Sighișoara. Într-o scrisoare adresată brașovenilor, în 1530, Petru spunea că „Ardealul l-am cucerit cu sabia și nu-l vom da nimănui, nici lui Ferdinand, nici altuia” .
