Site icon sinteza.org

Petrecerea organizată de Partidul Șor, în plină pandemie, este în atenția poliției! Ce riscă organizatorii

Organizatorii petrecerii cu participarea a zeci de oameni fără măști și distanțare din satul Berezlogi, raionul Orhei riscă sancțiuni de până la 75 de mii de lei. Inspectoratul General al Poliției a inițiat o procedură contravențională pentru încălcarea măsurilor de prevenire și răspândire a infecției COVID-19. În cadrul acesteia, oamenii legii urmează să stabilească persoanele vinovate, dar și cu ce amenzi se vor alegea acestea. 

Potrivit Codului Contravențional, persoanele fizice riscă o amendă de până la 25 de mii de lei, iar cele juridice –  până la 75 de mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice.

În seara zilei de 13 ianuarie, în satul Berezlogi, raionul Orhei, a fost inaugurat iluminatul stradal. Cu această ocazie, reprezentanții Partidului Șor au organizat o petrecere, iar multe dintre persoanele prezente nu au purtat nici mască și nici au respectat distanța socială, măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Printre participanți s-au numărat și deputații platformei parlamentare „Petru Moldova”, Sergiu Sîrbu și Gheorghe Brașovschi.

Ilan Șor, liderul formațiunii, dat în căutare internațională de către autorități, a apărut live pe un ecran instalat pe scena improvizată în localitate.

Exit mobile version