Site icon sinteza.org

Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu premierul demisionar, Ion Chicu

maia sandupisica prietenoasa pe cand ion chicuun caine devotat autorii unui sondaj au intrebat moldovenii cu ce animale li se asociaza politicienii grafic 154504 1596452468

Ion Chicu va asigura interimatul funcției de prim-ministru doar până la 31 decembrie, şi nu până la numirea unui nou guvern. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook, după întrevederea cu noul președinte al țării, Maia Sandu. Chicu a mai declarat că încă 3 miniştri vor asigura interimatul funcţiei până la 31 decembrie.

Potrivit lui Ion Chicu, până la sfârșitul acestui an, interimatul funcției de ministru al Sănătații, Muncii și Protecției Sociale îl va asigura Viorica Dumbrăveanu, iar cele de ministru al Finanțelor și de Ministru al Economiei și Infrastructurii vor fi asigurate de Serghei Pușcuța și, respectiv, Anatol Usatîi. Ceilalți miniștri vor asigura interimatul funcţiei până va fi ales un alt guvern.

Pe pagina sa de facebook, Ion Chicu a mai scris că, în cadrul întrevederii, a informat-o pe Maia Sandu despre cele mai importante aspecte ale funcționării statului, inclusiv situația bugetar-fiscală şi epidemiologică, securitate, reintegrare și relațiile cu partenerii de dezvoltare. Miercuri, premierul Ion Chicu a anunţat despre demisia Guvernului.

El a declarat că decizia a fost una asumată şi a fost luată pentru a putea fi dizolvat Parlamentul și a declanșa alegeri parlamentare anticipate. Luni, președintele țării, Maia Sandu, va începe consultările cu fracțiunile parlamentare, pentru a identifica soluții după demisia Guvernului.

Exit mobile version