Igor Popa consideră că retragerea licenței sale de avocat este o hotărâre ilegală adoptată de Comisia pentru Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Acesta urmează „să-și găsească dreptatea” la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
„Comisia pentru Etică și Disciplină nu este instanța adevărului și m-am convins personal. Membrii Comisiei care au votat aceasta hotărâre au sfidat nu doar garanțiile procedurale, dar și valorile unui stat de drept. Urmează să-mi găsesc dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Consider, că este de datoria noastră, a tuturor celor care activează în domeniul Dreptului să facem distincție între secretul profesional, libertatea de exprimare și obligațiile avocatului”, a scris Igor Popa pe pagina sa de Facebook.
Amintim că fostul avocat al fostului premier Vlad Filat, Igor Popa, a rămas fără licența de avocat, după ce, Vlad Filat s-a plâns la Uniunea Avocaților din Moldova pe declarațiile făcute în spațiul public de fostul său apărător.








