Sergiu Sîrbu pare să nu mai oprească acuzațiile aduse partidului, dar și loviturile sub centură ale deputaților PAS. De data asta, Sîrbu este indignat de faptul că Dumitru Alaiba ar fi făcut o postare, în care primul s-a simțit vizat. Acesta a venit cu o replică:
”Vreau să-i recomand colegului astronom Alaiba de la PAS să nu-și asume rolul de proprietar al țării. Mai era cineva care striga „noi suntem poporul” și am văzut la ultimele alegeri cum poporul i-a dat cu tifla. Țara este a cetățenilor care au cu totul alte interese decât cele politice și de business pe care le promovează astăzi unii în Parlament.
N-am de gând să comentez aberațiile sus-numitului despre coaliții și alianțe. Platforma parlamentară „Pentru Moldova” și-a anunțat încă la începutul săptămânii poziția în această privință, iar de atunci nu s-a schimbat nimic. Îi recomand dlui Alaiba să dea like paginii noastre de Facebook, sau să se aboneze la comunicatele noastre de presă și va fi printre primii care va afla toate noutățile.
Totodată, vreau să-i amintesc despre coaliția din iunie 2019, numită „împotriva firii”, dintre Blocul Acum și PSRM, care i-a dat legitimitate și atribuții lui Igor Dodon, pe care acum cei de la PAS îl contestă pentru că nu mai este în alianță cu ei. Încă atunci acest Parlament trebuia dizolvat. Dar nici acum nu e târziu, mai ales dacă deputații în loc să elaboreze și să voteze legi vor urmări cum se aliniază planetele”, a scris Sergiu Sîrbu pe pagina sa de facebook.
Amintim că în ultima perioadă, Sergiu Sîrbu atacă tot mai des partidul PAS, prin postările și reacțiile sale. Totodată, deputatul a schimbat alte 3 partide, după care a constituit Platforma parlamentară ”Pentru Moldova” din care fac parte transfugii din PD, din PRO Moldova, dar și deputații Partidului Șor.
Nu se cunoaște deocamdată dacă Ilan Șor ar finanța această plaftormă parlamentară sau cine stă în spatele ei.

