TOP 7 cele mai friguroase ierni din Moldova din ultimii 60 de ani

iarna, cele mai reci ierni din moldova, primii fulgi, meteo moldova ACTUAL

Suntem în prag de iarnă, iar meteorologii au anunțat chiar primii fulgi pentru acest sfârșit de săptămână. În acest sens, echipa Sinteza.ORG a selectat pentru dumneavoastră datele din ultimii 60 de ani pentru a face un top cu cele mai geroase ierni din Republica Moldova.

Analizând şirul de date pentru ultimii 60 de ani, s-a constatat că cele mai puternice răciri s-au produs în lunile ianuarie: 1954, 1963, 1985, 2006, 2010, ca şi în februarie: 1954, 1956, 1985 etc. Nu s-a consemnat nici un caz cu temperatura medie ≤ -10°C în luna decembrie.

În ceea ce priveşte intensitatea răcirilor (abaterea faţă de normă), pe primul loc se plasează luna februarie 1954, când la staţia Bravicea temperatura medie a fost de -13,6°C, înregistrându-se o abatere faţă de media multianuală (-2,1°C) de circa 11,5°C, apoi ianuarie 1963, 1985, 2005, 2006, etc.

Frecvenţa cea mai mare a acestor răciri masive revine anilor 1954, 1963, 2006.

Februarie 1954.

Cea mai intensă răcire s-a produs în nordul şi centrul republicii, unde temperatura medie a coborât sub -10°C.. -12°C şi chiar -13°C. 

 Valorile minime ale temperaturii aerului au coborât sub -30°C la doua staţii meteorologice (Bălți -32,1°C, Leova -31,4°C). Deci, în această lună, cea mai scăzută valoare termică minimă a atins -32,1°C la Bălţi, pe 20 februarie 1954.

Ianuarie l963.

Această lună marchează un alt grad de răcire masivă datorită pătrunderii unor mase de aer continental polar, provenite din partea nordică a continentului. În această situaţie, temperatura aerului a coborât mult sub media multianuală.

Temperaturile minime la multe staţii au coborât sub -30°C. În această lună la unele staţii valorile minime absolute au fost cele mai joase, de exemplu: Briceni -33,8°C, Soroca -34,9°C, Camenca -32,8°C, Bălti -35,4°C, Brătușeni (r-nul. Edineț)- 35,5°C, Bravicea -34,8°C etc. Răcirea cea mai intensă s-a produs în intervalul 18-25 ianuarie când s-au înregistrat şi minimele mai sus menţionate.

Ianuarie 1985.

Această lună completează tabloul singularităţilor termice negative ale secolului trecut. În ansamblu, iarna anului 1985 se înscrie printre cele mai geroase ierni ale secolului trecut.

Cea mai intensă răcire s-a produs în luna ianuarie când temperatura medie a aerului a scăzut sub -10°C..-11°C şi chiar -12°C, abaterea medie fiind de -5..-9°C. Nu s-a înregistrat nici un caz cu temperatura minimă de -30°C.

Acest val de frig a afectat, mai ales, nordul şi nord-estul ţării. La Bălți temperatura minimă a aerului a atins valoarea de –28,4°C. Răcirea masivă respectivă a fost declanşată de intensitatea câmpului anticiclonic rezultat din unirea anticiclonului scandinav cu cel est-european, care a antrenat advecţia aerului rece polar spre teritoriul Republicii Moldova.

Ianuarie 2006.

A fost cea mai rece lună a iernii, situaţie cauzată de influenţa predominantă a anticicloanelor reci, care au luat naştere în aerul arctic. Temperatura medie lunară a constituit în fond 5,5..8,0ºС frig, cu 2,5..3,5°C mai joasă faţă de normă, caz înregistrat în medie o dată în 5 ani.

Deosebit de geroasă a fost a treia decadă a lunii ianuarie, când pe teritoriul Moldovei s-a produs o nouă invazie de aer arctic rece dinspre nord-est, ca rezultat al deplasării anticiclonului format în regiunea Mării Kara, cu temperaturi foarte joase ale aerului.

Temperatura medie pe decadă a constituit în teritoriu 10..14°C frig, fiind mai joasă faţă de normă cu 7..10°C şi posibilă în medie o dată în 10-20 ani. Temperatura minimă a aerului a scăzut până la 23..30°C frig ( 30°C la Soroca), fapt înregistrat în medie o dată în 20-50 de ani.

Februarie 2006.

Temperatura medie lunară a aerului a oscilat pe teritoriul republicii între -1°C şi – 5°C, fiind cu 1,0-1,7°C mai joasă faţă de normă.

Temperatura minimă a aerului a scăzut, în general, până la 16..23°C frig. Izolat în raioanele centrale şi de est ale Moldovei ea a constituit 24..25°C frig, fapt înregistrat în medie o dată în

10-20 de ani.

Ianuarie 2010.

Temperatura medie a aerului pe parcursul lunii ianuarie a fost sub valorile normei cu 1-3°C frig şi a constituit 4-7°C frig, ceea ce se semnalează în medie o dată în 5 ani.

În decada a treia a lunii ianuarie temperatura medie a aerului a fost mai joasă faţă de valorile normei cu 6,5-10,5°C şi a constituit 10-15°C frig, ceea ce în această perioada se semnalează în medie o dată în 10-20 de ani. Temperatura minimală a scăzut până la 21-31°С frig ( 31°C la Bălți), ceea ce se semnalează în medie o dată în 15-30 ani.

Ianuarie 2012.

Vreme foarte rece s-a stabilit în decada a treia a lunii ianuarie. Temperatura medie decadică a aerului a fost în fond cu 3..4°C mai scăzută faţă de normă şi a constituit -6,4..-8,4°C. În perioada 26-31 ianuarie vremea a fost geroasă. Temperatura medie zilnică a aerului în aceste zile a scăzut în teritoriu până la -9,5..-15,7ºС, fiind în fond cu 8..10ºС sub valorile normei, ceea ce în ultimii 20 de ani se semnalează în medie o dată în 3 ani.

Temperatura minimă a aerului a scăzut până la -20°C (SM Camenca, Codrii), ceea ce se semnalează în medie o dată în 3-5 ani (vezi tabelul nr. 1).

Cele mai joase valori medii zilnice ale temperaturii aerului pe parcursul luni ianuarie pentru perioada instrumentală de observații au oscilat în teritoriu între –20 și -29°C(a. 1963).

sinteza.org

Lasă un răspuns