Care este, de fapt, cel mai lung cuvânt din limba română! Are 44 de litere

661d2015f2c73079e03c6d11b63b0d0f SCI-TECH

Te-ai intrebat vreodată care este cel mai lung cuvant din limba română? Probabil ca nu l-ai auzit până acum și, chiar dacă ai fi facut-o, sigur nu l-ai reținut. Nu e de mirare, deoarece are 44 de litere.

Greu de pronunțat cursiv, dar și de reținut, cel mai lung cuvant din limba română nu se găsește nici măcar in Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) deoarece este o denumire medicală pentru o boala silicoza.

Cel mai lung cuvânt în limba română

„Pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza”, acesta este cuvântul care bagă în încurcătură pe aproape oricine, potrivit dictio.ro. Este denumirea completă a unei boli pulmonare cronice, care afectează în general muncitorii din mine sau din carierele de piatră, în urma inhalării prelungite a pulberilor de bioxid de siliciu. E de la sine înțeles că până și pentru medici ar fi greu de pronunțat, astfel că boala poartă termenul simplu de „silicoză”.

Totodată, acest cuvant se află și pe locul 3 în topul celor mai mari cuvinte din Europa.

Limba română are însă și alți termeni complicați, destul de greu de citit, tot din domeniul medical sau chimic. Iată alte alte patru cuvinte din limba română, la fel de dificile:

  • DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZA (36 de litere) – o enzimă
  • ENCEFALOMIELOPOLIRADICULONEVRITA (32 de litere) – o inflamare a nervilor ce provoacă dureri, ameţeli
  • GASTROPILORODUODENOJEJUNOSTOMIE (31 de litere) – denumirea unei operaţii
  • DICLORDIFENILTRICLORMETILMETAN (30 de litere) – o substanţă chimică.
sinteza.org

Lasă un răspuns