Democratul Joe Biden, care a candidat împotriva președintelui în exercițiu Donald Trump la scrutinul prezidențial din SUA din 3 noiembrie, s-a declarat onorat că americanii l-au ales să conducă țara, într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Biden a avertizat că îl așteaptă o muncă grea, dar a promis să fie președintele tuturor americanilor.
„America, sunt onorat că m-ai ales pentru a conduce marea noastră țară. Ne așteaptă o muncă grea, dar vă promit: voi fi președintele tuturor americanilor – fie că ați votat pentru mine, fie că nu. Voi păstra încrederea pe care v-ați pus-o în mine”, a scris fostul vicepreședinte american pe contul său de Twitter.
Mass media americane l-au anunțat drept câștigător al alegerilor din 3 noiembrie pe Joe Biden, cu 273 de mari electori, grație succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania.
Biden va deveni cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

