Spania intră iar în stare de urgență! Noi restricții valabile până în mai 2021!

9e1d5738 e34c 4a25 8030 059a35885308 EXTERN

Spania intră din nou în stare de urgenţă, cu noi măsuri restrictive pentru populație, după ce a resimțit din plin cel de-al doilea val al pandemiei de Covid-19. Guvernul impune restricții de circulație pe timpul nopții şi oferă administraţiilor regionale posibilitatea legală de a ajusta măsurile.

  • Spania a revenit la starea de urgență din cauza exploziei de cazuri de Covid-19 în această țară.
  • Premierul spaniol a anunțat că va cere aliaților parlamentari să sprijine prelungirea stării de urgență timp de șase luni, adică până în mai 2021.

În Insulele Canare nu se vor aplica noile reguli.

Premierul socialist al Spaniei a anunţat că se restrânge circulaţia persoanelor pe timpul nopţii şi lasă libertate liderilor regionali, pentru a reduce grupurile sociale la maximum 6 persoane sau să impună carantina pe localităţi sau pe provincii.

Potrivit Reuters, premierul Pedro Sanchez a anunțat că va cere aliaților parlamentari să sprijine prelungirea stării de urgență, introdusă duminică, timp de șase luni, adică până în mai 2021.

„Se va putea circula în intervalul de timp stabilit doar pentru cumpărarea medicamentelor, deplasarea la locul de muncă, întoarcerea acasă sau îngrijirea bătrânilor şi copiilor. Această restricţionare a circulaţiei de la 11 noaptea la 6 dimineaţa va fi aplicată în toată ţara, cu excepţia Insulelor Canare, care prezintă o situaţie epidemiologică foarte bună”, a anunțat Pedro Sánchez, premierul Spaniei.

“Situaţia pe care o traversăm este una extremă”, a declarat premierul Sanchez în alocuţiunea televizată, după Consiliul de miniştri.

În prezent, Spania a declarat 1.046.132 de cazuri şi o rată a îmbolnăvirii de 361 la 100 de mii de persoane, în timp ce bilanţul deceselor se aproape de 38.000.

sinteza.org

Lasă un răspuns